vineri, 17 septembrie 2010

Educatorul bun, educatorul rau


O metafora te ajuta sa scrii sau descrii ceea ce, pe fir direct, nu-ti permiti a livra ca  mesaj.

Psihologia ocupationala si cea a muncii ne vorbeste despre ceea ce face munca pentru om si omul pentru munca. Asta, pe scurt.

Ma leganam in iluzia ca am transcens acest capitol, ca stiu tot sau cat am nevoie sa stiu despre.

Dar,  ca de obicei, traiam intr-o utopica iluzie.

Totusi, dormeam linistita.

Dar un eveniment din viata mea mi-a bulversat prezentul.

Eveniment din viata mea profesionala. Nu, nu e un client, e ceva din profesia deja banala si la care se pricep toti.


Cea de mama.

Tangent viata m-a punctat cu psihologia profesionala, ocupationala, a muncii.

Ce sa mai explic atat, ceva ce nu inteteleg nici eu?

A face o meserie din educatie este un risc asumat. Este o responsabilitate care cere sacrificii si altruism.

Momente in care nu-ti mai apartii sint un modus vivendi.

Vocatia este baza care ofera suport si resursa in miracolul nasterii unei fiinte educate.

Citez un articol recent al unei celebre doamne psiholog, Victoria Ion, dedicat educatiei copiilor si terapiei aferente.

http://vicctoriaion.blogspot.com/2010/09/esti-parinte-atunci-e-necesar-sa.html

A fi educator, educator in sensul practic al cuvantului, inseamna o meserie de vocatie.

A prelua cu responsabilitate si iubire, un copil mic si a-l apropia "didactic si pedagogic", observand si venind in intampinarea nevoilor lui.

Ana Savin scria despre faptul ca totul se intampla inainte de 6 ani.

http://www.4shared.com/file/33094386/4f13fb49/Ana_Savin_-_Totul_se_intampla_inainte_de_6_ani_-_Psihologia_copilului.html%20

Deci, la gradinita sau in vremea ei.

Problema cu vocatia este cea a educatorului bun, dedicat  copiilor, care-si obtine hormonul fericirii prin a educa copii. Copii incredintati de catre parinti. Va rog, analizati verbul a incredinta.

A da cu credinta ceva cuiva. Ceva? Copilul. Cuiva? Educatorului.

Putem vorbi si scrie zile despre educatie si despre educatori. Au facut-o personalitati inaintea mea.

Eu doresc sa atrag atentia asupra unui fenomen, care poate, mai ales in tara noastra, mai ales in vremuri de criza, poate eluda observatia lui.

Mobbing-ul.




Si aici aduc in scena educatorul rau. Sau ca sa fiu precisa, ca marmota cu "eram precisa!", cu educatorul rau care-si obtine hormonii fericirii din mobbing sau terorizarea, directa sau indirecta, a celor mai slabi ca el.

Copii si persoane cu bun simt sau mai putin implicate din jur! Voi face un profil psihologic frust dar la obiect.

Sint acele persoane care au crescut in teroare, a caror tinta sint persoane fara aparare directa, carora viata le-a oferit o viata conflictuala ca mod de viata, persoane pentru care educatia se face cu singe rece si exact, perfectionist.

Cei care aleg meserii care implica persoane aflate la varste extreme, copii si in varsta sau animale, la fel fara aparare.

E posibil ca ele sa nu fie constiente de ce au ales lucrul cu copii. Caci traumele lor se afla  la acea varsta. Iar "educatia" lor se opreste, frustrant, tot acolo. Iar esenta, iubirea, lipseste!!!!!!!!!!!!!!!!!

Iubirea este esentiala in lucrul cu copii. Cu cat sint mai mici ei au nevoie invers proportional de iubire.

Ca educator, respectul de sine este o chestiune sanogena si care va fi transmisa eteric asupra educatului.

Un educator iubeste copii. O exceptie, un copil pe care-l pedepsesti cu ciuda, te exclude clar de la titulatura de educator.

Dar, cred,  ca deja parabola mea este implinita.

Am intalnit xi educatori iubitori.




Niciun comentariu:

Persoane interesate

Despre mine