miercuri, 29 decembrie 2010

The Japanese teacher




De Sarbatori 2010, daca vreti sa invatati japoneza cu profesor!

Matei este un japonez blond (de origine romana, desigur!) si care are nici 3 ani.

E nostim, dulce si perseverent.

Succes!

Principesa Margareta a Romaniei: Carte regala de bucate





Cartea parca este o poveste de iarna cu printi si  printese.  Retete si case regale europene si nu numai. Avem ocazia pentru a fi o clipa alaturi de ei, doar gatind o reteta recomandata de Altele Sale.

Nu e nevoie sa fi regalist pentru a fi interesat de  istoria noatra si a fi mandru de ea.

Am cumparat cartea de la Carturesti, candva imediat dupa lansare, am pus-o in biblioteca, iar vacanta de iarna mi-a adus timp pentru a fi o clipa regala.

Cu cartea  de bucate a principesei Margareta.

Principesa descrie, cu talent, dezinvoltura si naturalete, membrii propriei familii si pe cei ale familiilor inrudite.  Universul familiei Altetei Sale si al genealogiei este cu adevarat unul european.

Iar retele sint simple si delicioase.

marți, 28 decembrie 2010

Celula adipoasa: prieten sau dusman?

O buna prietena a evocat, intr-o discutie virtuala, masa de pe vremuri. Masa, la care era asezata familia, debuta cu o rugaciune, apoi se manca in tihna.

Este o premiza pentru a te hrani.

Linistea mesei  presupune ca gandul tau sa-ti fie acolo, la hrana, la masa. Conectate la masticatie. Tihna ta, la fel.

Important este ce mancam odata cu hrana. Cu ce ne hranim corpul, paralel?

Celula adipoasa este hranita cu emotii, mai ales negative.

"Nu stiu de unde ma ingras, ca  nu mananc aproape nimic!"

Nimicul asta e ceva foarte incarcat, ca un brad de Craciun. Cu tristete, cu frici, cu alinari, cu raniri.

Stratul de grasime este ceva care ofera protectie, caldura si multa iubire.


Daca el ar putea vorbi, ne-ar spune cat de tristi si de neimpacati sintem, cat de doritori de atentie si iubire, cat de raniti de noi insine si de cei din jurul nostru.

Si ca e bine si cald, acolo, in stratul asta protector, ca un scut, unde toate "relele" se topesc.

Supraponderalul este asasat de sine si de acest strat adipos, format cu credinta ca el este cel care il va apara si care il va reda siesi.

Dublata de el, fiinta care se afla in strat este una fericita, impacata, linistita si serena.

Este o relatie bazata pe incredere si totala daruire.

Ma simt bine in pielea mea s-ar transforma in ma simt bine in adipocitele mele, adipocite ce stau de paza ca vajnicii razboinici.

Ca nimic sa nu se schimbe si nici un rau sa nu-l ajunga pe omul in cauza.

Supraponderalul este un om bun, un om care traieste intens, care e foarte activ.

Singura diferenta este ca linistea lui este data de protectia adipoasa. La care a lucrat intens.

Singura problema va aparea atunci cand celula asta va deveni dusman iar el va fi tradat de cel mai bun prieten.

Probleme medicale aparute datorita pretului mare dat de stratul protector!

Decontarea este foarte dificila.

Aici inchei! Plata pentru adipocite este una de viata si de moarte. Dar nu una imposibila.

Succes celor care doresc sa se desparta de un credincios prieten. Sau dusman?

duminică, 26 decembrie 2010

Un articol excelent: Viorel Ilisoi si obezitatea

http://www.jurnalul.ro/special/special/vino-mama-sa-ma-vezi-la-spitalul-de-obezi-536955.htmlra

Rugaciunea hiperaltruista: Doamne, da la toti sanatate si da-mi si mie, Te rog


Ati auzit rugaciunea/rugamintea asta cred.  Nu o singura data.


Eu ma bucur  ca sint semeni care se roaga pentru mine, fara ca eu sa stiu. Si pentru sanatatea mea, indirect.

Caci ei nu se gandesc egoist. Inainte de ei, gandesc la sanatatea celor din jur.

Eu cred ca sanatate este o chestiune personala, sub control personal. O problemea de gestionare e emotiilor si gandurilor  proprii. De management corporal, nu corporatist.

O scoala la care esti inregistrat nominal.

E problema celor care se roaga la Dumnezeu pentru binele celorlalti. Le propun sa riste si sa-si  disocieze sanatatea lor de a restului.

Sa ceara sanatate doar pentru ceilalti. Si sa-l mai roage pe Doamne Doamne sa le ia si sanatatea lor in seama.

Caci, ai vazut Doamne, sint bun,  merit, ma rog pemtru ceilalti.

Haideti sa riscam sinceritatea de a fi noi.

Dumnezeu are incredere in noi, in faptul ca ne-a delegat cu o viata aici pe pamant, cu responsabilitatea ei.

El stie foarte bine cine sintem, cat meritam, ce facem sau ce gandim.

Cred ca ar fi multumit sa ne vedem de noi insine!

Va avea El grija de restul.

Stiti vorba: la barza chioara Dumnezeu face cuib!

PS Dumnezeu  multumeste, cu ocazia Sarbatorilor de iarna, la toti cei care se roaga pentru sanatatea celorlalti.

La urma urmei, tot El, a spus ca ne-a creat asemeni Lui. Mini Dumnezei.



sâmbătă, 25 decembrie 2010

Colinde cu copiii din "sat"

Anul asta am mers, pentru prima oara, sa insotesc grupul la colindat.

Cartierul e ca un sat, iar copiii, 6, au fost colindatorii, cu repetitie, cu tot tacamul.

6 copii si doua mame.

Incognito.

Colindul nostru a fost primit, in  marea majoritate, de curiozitate, de traditie, de suflet.

Am fost si recunoscuti.

Noi si cu un mini grup, inferior numeric, de rromi. Intersectati, la un momnent dat.

Atat.

Copiii au alergat, s-au bucurat, desi era ceata si era frig. Noi, adultii, am inghetat, dar am fost multumiti ca am intrat in jocul colindatorilor.

Inainte vreme, erau multi colindatori, se auzeau voci peste tot. Anul asta doar doua grupuri. Sa fie si colindatorii apatici?

Am alergat apoi la cald, sa impartim darurile, bani, portocale si bomboane.

Colindatori fericiti, rasplatiti, gazde voioase si multumite. Traditia a fost respectata.


Craciun Fericit!

joi, 23 decembrie 2010

Adrian Sobaru si autismul la vedere

Stie cineva care este purtatorul de cuvant al PDL? Sau al guvernului Boc?

Stie cineva ceva despre biroul de relatii publice al PDL?

Oare ce inseamna autism politic? Stie cineva?

Stie cineva ce inseamna sa ai un copil autist?

Adrian Sobaru este omul al carui gest extrem a emotionat un parlament. Sau macar o buna majoritate.

A acuzat. A cazut in cap. Explicatia se afla la familia sa.

PDL si guvernul BOC este doar un trigger al unei tentative suicidare anuntate.

Presedintele Basescu tace. Dar tacerea lui este comunicare. Domnul presedinte nu stie asta?

Biroul de relatii publice are o atitudine ingrata, in cazul Adrian Sobaru: sa comunice populatiei o intamplare emotionala, in conditii de criza pura, romaneasca.

Sa comunice emotional si sa incerce sa fie empatic si alaturi.

Dar de partea celor la putere.

Ingrata sarcina?

Mai ales pentru guvernul si PDL-ul actual.

Sint master in RP. Si, tocmai de aia senzatia, mea este una de deznadejde.

Psihoterapia unui copil autist este un act laborios. Explica asta costul.


Oare cat costa terapia unui guvern si a unui partid autist?




Bradul de Craciun si bradul din inima noastra

In fiecare an stim ca vine Craciunul. Ca vom avea brad, poate si zapada, poate si cadourile dorite.

Sintem legati de daruri. Sintem legati de a primi. Dar si de a darui.

Un dublu sens care ne implineste si ne face fericiti. Si avem ocazia macar de Craciun sa daruim.

Craciunul reprezinta cateva zile din an. Lumina, bucurie si iubire!

Imi pare rau ca uit sa traiesc Craciunul si in zilele obisnuite.

Oare de ce?

Totusi eu cred ca in noi, in sufletul nostru, este un brad ca cel de Craciun, sint daruri, ca cele de Craciun, sint lumini si iubiri, ca cele de Craciun.

Darurile inimii noastre sint infinite. Putem darui oricat.

Dar tot noi, cu mintea noastra, pandim meritele contra daruri. Si asa ele se aduna in inima.

Sa ne deschidem sufletul si in zilele obisnuite, sa curga darurile, sa ne eliberam lumina si iubirea din suflet.

Sa daruim din inima!

CRACIUN FERICIT!


marți, 21 decembrie 2010

EON Electric, nu e chiar asa de rau!

Azi, pe la ora 11, surpriza: curentul electric nu mai era electric. Nu mai era DELOC.

OK, probabil e ceva trecator, ca zapada de zilele astea.

Sun  o ruda, care lucreaza acolo, sa "urgentez" treaba. Adica sa intreb ce si cum e cu pana asta.

Raspuns: azi, pana la ora 17, fa orice dar fara curent electric! E ceva, se lucreaza, schimba un tronson (da' de ce pe strada noastra, azi, anul asta!?, acum).

Ei bine, aveam de gand sa ma relaxez, calcand rufe. Ma rog, relaxare dar si munca.

Gata, ce fac? Mobilizarea. Apa la incalzit, ca pe vremuri. Bine ca este gaz. Stam bine si la capitolul incalzire locuinta. Pardoseala noastra are 9 mcubi de beton incalzit. Se vor raci greu. Hrana este in frigider. Aici e problema, se cam incalzesc carnatii de vitel.

Dar sotul,  Cip, expert si flamand, deja i-a aranjat in tigaie.

Si, deodata, avem lumina, avem aburi la fierul de calcat, avem iar pe Boc la TV!

Cu 5 ore mai repede!

EON Electric, nu e chiar asa de rau!

luni, 13 decembrie 2010

Charles, poveste de iubire cu printi si printese, pentru vacanta de Craciun

Azi dimineata mi-a atras atentia un articol. Despre cancer, despre incidenta crescuta cu 50% etc. Rau.

O foarte buna prietena, in acest timp, ma intreaba daca vreau sa vad ceva frumos. Bine.

Da, chiar asa, in acel moment, eram cea mai potrivita persoana pentru ceva frumos.

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1337639/Marriages-affairs-fatherhood-How-Charless-life-told-Christmas-cards.html

Preview pentru Craciun 2010.

Multumim, Adela!

sâmbătă, 11 decembrie 2010

In deriva, episodul 5 - cu psihoterapeutul la psihoterapeut

Episodul  5 aduce 2 situatii foarte importante, prin frecventa  lor, in psihoterapie: transferul (erotic, in cazul de fata) si rezistenta

Si poate ceva mai important, ceva pe care clientul il refuza apriori, faptul ca terapeutul este om.

Diferenta este ca, pentru client,  este terapeut.  Este cineva care-l asculta, fara sa-l condamne, fara sa-l judece, care-i ofera un spatiu securizat si securizant si un mediu care-l va pune in valoare.

Pentru sine, terapeutul este om, la fel precum  clientul sau.Om.

Are si el, terapeutul om, nevoie de consiliere.

Are nevoie de psihoterapie. Pentru ca poate fi si el rezistent sau se poate  afla intr-un caz de tranfer erotic.

Cazul de fata, cel al doctorului Andrei Poenaru.

Rezistent la ipoteza, viabila, a terapetului sau.  Maria.

Adica  ipoteza,  ca s-ar afla intr-un caz de tranfer. Erotic.

Din afara platoului, de undeva de langa scenarist, noi am realizat situatia.


Noi, cei care urmarim  serialul, ne-am prins desigur. Doar si noi am suferit un tranfer. Sintem cu totii psihoterapeuti.



De ce oare psihoterapeutul era rezistent?

Pentru ca este om.

Quad erat demonstrandum.


definitii  lamuritoare:
http://www.scribd.com/doc/7051148/DISCIPLINE-SI-INSRUMENTE-IN-PSIHANALIZA







vineri, 10 decembrie 2010

Rivali si complici, respect si model: relatia tata-fiu

Am norocul de a experimenta, din postura de sotie-mama, relatia tata-fiu.

Implicarea tatalui in cresterea si educatia copiilor nu mai este un mare "waw" in  prezent.

Este imperios necesar ca tatal sa fie prezent, ca tatal sa-si  asume rolul ca atare, de tata "jucator".

Personaj activ, prezent rational, cu ingaduinta data de iubire,  in viata fiului sau, tatal este un model  care  are si valente de camarad.

Dezvoltarea armonioasa a fiului are in fundament un model patern, nu doar teoretic: tata ar spune, tata ar face, tatii i-ar placea etc.

Modelul este real, in timp real, implicat , asumat si practicat.

Complicitatea celor doi doi, cuplului tata-fiu, are drept ancora  bateria hormonala identica.

Fapt definitoriu pentru relatie si pentruluciditatea si  ludicitatea ei.

Si aceasta apropiere se realizeaza si mai simlu pentru ca are la baza si pasiuni comune. Si aici din nou tatal isi va asuma un rol. De a genera pasiuni comune si de a permite, relaxat, pasiuni diferite.

Rivalitatea nu e doar pentru inima printesei (care in acest caz este mama!) ci si pentru sinele care va concura pentru un loc prim in pole position-ul familiei.

Sanatatea morala a fiului primeste valente valoroase si de lung metraj.  Care se vor strecura abil la suprafata comportamentului  atunci cand amenintari  sociale, ex. droguri, isi vor face aparitia.

Realtia tata-fiu, construita cu grija,  va reprezenta o ancora si o resursa pentru valurile si furtunile adolescentei.

Este o relatie cu bataie  lunga, pe care rabdarea si aprecierea personala  a tatalui va reprezenta o polita in alb pentru fiu.

Tatii isi doresc, ca mostenitori, apriori, poate si fara a realiza acest lucru, fii.

O persoana de acelasi sex,  cu alte cuvinte.

Poate anxietatea de a avea fete, "ceva" care este quasi necunoscut, ii determina la aceasta optiune.

Optiune care nu are suport, caci, deocamdata nu putem alege sexul produsului  de conceptie.

Dar nu realizeaza ca,  munca, energia si talentul investit va fi daca nu mai mare, va fi cel putin mai dificil.

Dar rezultatele  vor fi pe masura!"

De aceea,  este definitoriu, ca mama sa accepte si sa cultive, cu mult curaj, dechidere, relatia tata-fiu.

Fara teama de repros, din ambele parti,  ci ca un fapt firesc. Ca oameni sumati ca imperfecti.

Increderea in relatia tata-fiu este o alta valenta de aur a familiei.


Indemnizatia pentru crestereea copilului si sistemul vigilent

Pa vremea cand am beneficiat eu (noi, tinand seama si de "controversatul" bebelus basescian) de indemnizatie, situatia in Romania era una bunicica.

Cei 800 lei, total, mama plus copil, valorau cam 250 Euro, bani ce erau reprezentativi la acea data.

In timpul derularii concediului, statul vigilent a mi-a trimis o depesa in care mi se explica ca: deoarece am revenit la munca, se sisteaza plata.

Bulversata de acuzatie, caci  eram, inca, in concediu, am inceput investigatiile.

Eu?!, Dana Iesan ,  eram angajata la o firma producatoare de mobilier, cu studii medii.

Sa nu-mi vina sa cred, cum asa? OK, schimb de faxuri, identificari, priviri ciudate, aruncate din spatele ghiseului de la Directia de profil.


Fraudam sistemul. Lucram si primeam si indemnizatie.

Problema: una simpla, generatoare de chestii complicate.

CNP-ul meu genera alt nume: o alta persoana de sex feminin, nascuta la aceeasi data, cu acelasi CNP ca mine.

Vreme de nu stiu cati ani eu am fost o alta persoana.

Bine ca nu s-a pus problema la maternitate, la nastere sau  la apartenenta bebelusului.

Ei, sistemul!





miercuri, 8 decembrie 2010

Oana Pellea, un regal de jumatate de ora

Tocmai ati urmarit-o pe actrita Oana Pellea, cu o lectie de viata magnifica. Nu la teatru, la TEDx.

Avem nevoie, ca, din cand in cand, sa vina cineva sa ne traga de maneca vietii noastre.

Sa ne trezim din lumile paralele. Si sa ne insfacam clipa si sa o devoram, traind-o pana la ultima suflare.

Multumim, Oana! Si multumesc Livia pentru mesaj!

TEDxBucharest - Oana Pellea

In deriva, zilnic, cimpanzeii spatiali, o seara

Cimpanzeii spatiali ("Space Chimps") este o animatie 3D plina de aventura si umor.

Am zis ca va fi potrivit pentru baiatul nostru. Da, este, in afara de intrebari ca: diferenta dintre superego si identitate?!

Mai bine nu. Cum sa-i explic eu unui baietel de aproape 5 ani diferenta sau  macar definitiile cuvintelor din fraza asta? In rest, ne-am distrat.

Daca stie cineva, HELP!

marți, 7 decembrie 2010

luni, 6 decembrie 2010

In deriva - primul episod

Nu stiu de ce dar, fiind made in Romania, eu, as si ales un alt subiect.

Frustrarile noastre sexuale, romanesti, explicitate in episodul prim, poate sa  fi bruscat relatia terapeut-client.

Care client de-abia astepta sa vada ce si cum. Cum ar fi daca eu, client, as vedea un psihoterapeut?


Astept cu interes episoadele urmatoare.

As dori sa vad o franciza a serialului CSI  New York.

Sau si mai tare: Lege si ordine. Sau dezordine, ca sa citez sotul, in deriva dupa  "In deriva". Prim episod.

Cititi si o recenzie la obiect:

http://www.smartfinancial.ro/smartfinancial/publicitate+-+media/in+deriva+-+serial+hbo+romania+promovat+neconventional

Si vorba unei foarte bune prietene: e HBO nu e Click!





sâmbătă, 4 decembrie 2010

In Treatment - Season 1 - Promo Trailer



varianta originala a francizei!

In Deriva trailer - din decembrie pe HBO Romania





Cred ca imi va placea foarte mult!

Imi place si Private Practice

Tocmai ati urmarit secvente din ultimul episod!

Derivat din Grey's, Private Practice este un serial cu medici, la fel de oameni ca si cei din Grey's.

Unii au facut figura de exceptie si in Grey's.

Addison Montgomery, de exemplu. Alias?

Private Practice Sneak Peek 4 4X10 "Just Lose It"

Grey's Anatomy Season 7 Promo Preview

Grey's Anatomy: medicii nu sunt superman, sint doar man!


Azi dimineata pe la pranz, ma intreba o buna prietena ce seriale imi plac. Ma rog, sau cam asa ceva.

Cu medici. Grey' s Anatomy. Vezi poza actorilor principali. Meredith Grey si Derek Sheppard.

Real: Ellen Pompeo si Patrick Dempsey.

Ruleaza pe TVR 1.

O poveste de viata, de acasa si de la sala de operatie. De viata.

Cu bune, cu rele, cu reusite, cu pierderi.

Real. A inceput demult sezonul 7. E cu lipici.

Prietenii stiu de ce!


luni, 29 noiembrie 2010

Voievozii romani si demnii lor urmasi

V-ati gandit vreodata in ce secol este Romania din punct de vedere comportamental?

Comportamentul familiei romane.

Daca ati ratat istoria feudalismului (intre secolul IX-XV) o puteti regasi in familia noastra romaneasca. Desi, MS Regele Miha,  este si Mare Voievod de Alba Iulia. 

In care barbatul este voievodul si femeia, femeia voievodului.

Desigur,  veti exclama: ridicol!


Dar in acest mal de ridicol isi desfasoara viata feudala romanul si romanca pana la adaci batranete.

Da, in secolul XXI!

E nefiresc, ceva nu suna bine. Dar ce ne place noua muzica asta falsa?

Asa a fost la strabunicii nostrii, la parintii nostrii. Si asa va fi si la noi, in anul de gratie 2010.

Nu am vazut sau trait altceva.

Pe scurt: toate drepturile la sexul slab!?: sa munceasca la un job pe bani buni, cu "beneficiile" de rigoare, sa voteze, sa munceasca la al doilea job, acasa, adica, spalat, calcat, gatit, sex oferit de masculul alfa, adica de voievodul , sa stea linistita si sa nu comenteze directivele domniei sale , sa aiba grija de copii si de aducatia lor, sa aiba, sa faca, sa sa sa.

Iar el, voievodul, sa beneficieze de  femeia sa, a voievodului, fara a investi emotii, ratiune sau ajutor/sprijin.

Deloc si defel.

Caci  de el este Voievodul. Voievodul  familiei  lui. Suficient sinelui sau, infumurat, gelos si orgolios.

Credeati ca este o specie pe cale de disparitie? 

Se prea poate, dar a aparut noul model, voievodul secolului nostru. Coborat din muntii stadioanelor, de pe campiile din marile orase.

Descalecat din/ de la  bodega de la coltul straziii.





Textul meu este o ipoteza! Orice asemanare cu un individ real este pur intamplatoare.



duminică, 21 noiembrie 2010

Pe aripile vantului finalul

Pe aripile vantului, pentru ca stim ce e potrivit pentru noi



Am urmarit de nenumarate ori filmul. Am citit de nenumarate ori cartea. Ca alte milioane de oameni!

Chiar zilele astea recitesc celebrul roman a lui Margaret Mitchell.

Fiecare varsta a avut intelesul ei pentru povestea de iubire.

Mi-a placut mereu temporizarea lui Scarlett: ma voi gandi la asta maine, la urma urmei si maine este o zi!

M-a fascinat iubirea  lui Scarlett pentru Ashley. Cel mai nepotrivit barbat. Iar Scarlett cea mai incapatinata femeie.

De ce el, un om slab, incatusat de morala si de reguli, fara contur?

Poate pentru ca a fost singurul care a ignorat-o cu buna stiinta si logic, pentru nepotrivire de caracter evidenta?

Poate pentru ca ambitia lui Scarlett a supus-o si a mistificat situatia de fapt?

"Gone With The Wind" este citit macar odata in viata.

De ce l-a ales Scarlett pe Ashley si a ignorat fascinatia, atractia si compatibilitatea lui Rhett?

Romanul descrie alegerea cu obstinatie a partenerului nepotrivit. Pe langa alte fapte istorice ale razboilui de secesiune. Care se potrivesc cu povestea de iubire. Negarea unui fapt evident, un razboi pierdut inainte de a-l incepe, motorul lui fiind entuziasmul fara nici un suport real. Totul in ochii lui Scarlett, totul in ochii sudistilor!


Realitatea nu e chiar romantica si nu e pana la adanci batranete.

Atentie la capcana alegerii barbatului nepotrivit.

Se pare ca,  pentru sexul feminin incarcat de efluvii maternale, a avea grija de un om nepotrivit si implicit alegerea unui barbat nepotrivit reprezinta  o cale aglomerata..




Pentru mine si pentru romantismul latent din orice femeie, Scarlett va fi recuperat timpul pierdut si va fi recastigat pe Rhett. 

Si vor fi trait fericiti pana la adanci batranete.


Si maine este o zi!



sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Increderea in sine nu se transmite genetic. Scurta dizertatie despre incredere.





ÎNCRÉDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3.nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.) 



Pornesc de la definitia, conform DEX, e increderii.



Doua masuri cuprinse in definitie imi atrag atentia: nadejde si optimism. 


Un om care are incredere in sine este un om liber. Este un om optimist si care are speranta.


Un om care a evadat din propria inchisoare, construita cu grija si in foarte multi ani de negare a valorilor personale.

De ce e mai simplu sa ne suspectam de nonvaloare decat de valoare?

Increderea in sine apartine ogorului numit familie.



A primi incredere in sine este un mare dar. Este o samanta autentica si mirabila. (vorba maestrului Blaga).

Asa, fara efort, doar pentru ca existi. Fara conditii.


Deci, primul pas este sa ti se acorde incredere. Si cel care ti-a acordat-o sa-ti lase timp sa asimilezi ideea si valoarea darului.

Parintii sint promotorii incrdederii in sine.

Unii simt asta instinctiv, altii isi urmeaza fara drept de apel inaintasii  si acorda sau nu, pentru ca nu  au habar de proces.


Esenta increderiii porneste de la parinti. 


Odata  tranferul fiind facut, ea  este dezvoltata de sine. Perpetuum mobile.


Restul rasadului, scoala, serviciul, anturajul sau cine stie ce alt sistem,  sint secundare.


Nu stiu cata incredere au avut in mine parintii mei. Dar, conform teoriei dezvoltate de mine aici, banuiesc ca da. 


Ceea ce stiu este ca eu am incredere in mine. Si ca transmit, nu via gene, aceasta avere fiului meu.

Citez: "a avea incredere in sine inseamna sa fi castigat lupta cu sinele". Stiu doar ca eu nu am luptat cu mine. 


Am gasit un alt liman unde sa-mi atunc ancora. Iubirea de sine.





Iubirea de sine genereaza," fara numar", incredere.


Atentie: nu se transmite genetic.


Va doresc, cu drag, incredere in sine placuta! 



















miercuri, 17 noiembrie 2010

Sexy explicit, cui prodest?

A fi sexy este un deziderat promovat pe toate revistele, reclamele, televiziunile (citeste: si gardurile mintii umane!).

Este OK sa doresti a fi sexy, a fi dorita/dorit! Este un dat genetic, nu o strafulgerere romantica.

Ce consider eu a fi mai putin OK sau ortodox este ideea ca sexul iti va atrage, ca o gaura neagra, fericirea, bani, respectul  de sine si bucuria de viata. La care ai visat de cand te stii.

A fi sexy, expunandu-ti nurii, nu-ti va aduce decat, DECAT, ceea ce nu ai visat nicicand.

Sex de o noapte, o relatie de cuplu ultranefericita pe banii tai (bautura inclusa), un cosmar de partener inexistent,  in afara unei defulari hormonale penibile la un (un??) pahar de vin, un sms ratat, cu un text demn de  crucea de piatra, ochi obositi de dis de dimineata, cand te suporti cu greu, un partener nou, prieten al celui vechi, care "garanteaza" pentru  tine.


Iar finalul sexy, la fel de explicit, precum corpul tau expus la drumul mare, este cand afli ca tinta exploziei tale sexuale explicite si al comportamentului tau de iapa in calduri ( imi cer scuze doamnelor care se simt vizate!) se insoara.

In sfarsit!

CU ALTA!


duminică, 7 noiembrie 2010

Mind/Body Connection: How Your Emotions Affect Your Health -- familydoctor.org

Conexiunea minte/trup: Cum influenteaza emotiile sanatatea noastra

articol preluat din revista academiei americane a  medicilor de familie.


Mind/Body Connection: How Your Emotions Affect Your Health -- familydoctor.org

Initierea postarii are la baza:


Good Attitude Boosts Health 

As 

Much As Formal Education






O atitudine bună de sănătate 

stimulează la fel de mult 

ca educaţia formală 

traducere google


fara a fi constienta de interventia in text, am inserat un filmulet
interesant, care, se pare, ca e potrivit in context!

http://www.youtube.com/watch?v=Cbk980jV7Ao&feature=player_embedded#!

Mind/Body Connection: How Your Emotions Affect Your Health -- familydoctor.org

Mind/Body Connection: How Your Emotions Affect Your Health -- familydoctor.org

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Catena - Dorinta 1973, una dintre formatiile promovate de revista Flacara

Adrian Paunescu, cel din fiecare dintre noi

Este in fiecare. Si la fiecare varsta. Am murit putin si noi.

Mi-amintesc ca l-am intalnit in Parcul Copou (iesenii stiu unde!), aproape de teiul lui Eminescu (o coincidenta! sau poate nu, Eminescu-Paunescu).

Adolescenta emotionata, generatia finalului de cenaclu Flacara (interzis in anul 1985! iar  titanul m-a luat dupa umeri,  am facut catva pasi in  primavara calda si ocupata de admiratori,  fata mea, nu stiu daca ai sau nu talent, dar nu merita sa fi poeta, mai bine traieste-ti viata! Si s-a semnat, grabit,  pe unul dintre volumele lui de poezii. Si a plecat. Eu am ramas acolo, transformata de intalnirea cu el.

Orice s-ar spune, orice s-ar aminti zilele astea, la aniversarea mortii lui, a inceputului  vietii postume (vorba lui Corneliu Vadim Tudor, spusa in timpul vietii lui Adrian Paunescu, la o emisiune la Realitatea TV!, 29 iulie 2010) Adrian Paunescu a fost un mare poet si un mare om. Parerea mea!

Se vorbeste mult, vorbesc multi, nu stiu cat este de forma si cat este de fond.

Ceea ce nu prea s-a amintit, in vria comemorarii lui Adrian Paunescu, este  cenaclul si este revista Flacara!




Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural din anii 1970 și prima parte a anilor 1980 condus de poetul Adrian Păunescu. De la poezia compusă de însuși Adrian Păunescu (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști deja afirmați, Cenaclul Flacăra a delectat publicul cu muzică începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock.
Spectacolele aveau loc la început luni după-masa/seara în sala teatrului Ion Creangă din București, dar mai târziu s-au făcut turnee în toată țara, spectacolele desfășurându-se pe stadioane, sălile de spectacol devenind neîncăpătoare. Printre cei care au participat au fost: Mircea VintilăDoru StănculescuDan Andrei AldeaAdrian IvanițchiDan ChebacValeriu SterianEvandro RosettiFlorian PittișAnda CălugăreanuTatiana StepaVasile Șeicaru, Alexandru Zarnescu , Ștefan Hrușcă. Începând cu anul 1980 toamna, a venit la C.F. formația Continental (N. Enache, Nucu Mazilu, Alexandru Zărnescu și Romeo Beianu) care acompania întreg spectacolul, formație cu care s-a scos și singurul disc cu C.F. După plecarea lui Nicolae Enache trupa a luat o nouă turnură. A devenit trupa FlaPo (A. Zărnescu, Romeo Beianu, Jerry Schwartz (formatia a incercat mai multi clapisti , dar niciunul permanent) și acompania majoritatea soliștilor și a cântecelor de grup. Alexandru Zărnescu a apărut și cu activitate solistică (Dor de EminescuCastelulDusă-i tinerețea).
Membrii Flapo aveau și un microrecital în cadrul cenaclului, în care fiecare devenea solist, interpretând piese internaționale: Beatles, Stevie Wonder, Ricchi e Poveri ș.a. .

Din 1973 (prima oară) până în 1985 (ultima oară) au avut loc 1.615 spectacole de muzică și poezie.
Spectacolele au fost interzise în anul 1985, motivul oficial fiind busculada care a avut loc la stadionul Petrolul din Ploiești în timpul unui spectacol, care s-a soldat cu mai mulți (9) morți.



Flapo: Flacara Pop!

Acum e simplu, toti se aduna si spun cate ceva despre Adrian Paunescu. Am vazut la TV pe Elena Udrea, pe premierul Emil Boc, pe presedintele PSD, Victor Ponta, pe Cris Antonescu, alt presedinte, de PNL, chiar si pe Vasile Marica, mare sindicalist, care nu pierd startul ferparelor vocale!  Pe presedintele Romaniei, chiar.

Un mare poet e destul pentru a-l ingadui ca mare om. Rascolitor, ca poeziile lui!

De ce nu vorbim in timpul vietii unui Mare Om despre cat de mare este el? Avem nevoie de sarbatori, moartea fiind una dintre ele?!

Si daca moartea lui Adrian Paunescu este un prilej de a ne aminti de cat de mare a fost omul acesta, fie si asa.

O flacara care este eterna. Fie ea de cenaclu, de revista sau de poet.

Adrian Paunescu nu a murit. Stim cu totii, am vazut sintagma la televizor. 

Ba da, omul a murit. S-a dus, s-a linistit, s-a impacat. Cu toti si cu toate.

Flacara Adrian Paunescu a ramas cu noi toti, ca parte din noi toti.

O poveste nostima!?! a Mirelei Voicu, reporter Realitatea TV.  Intalnirea cu poetul i-a smuls o dorinta, cea de a se juca putin cu mintea lui. Vezi sa nu ramai gravida, a fost replica lui Adrian Paunescu. 

No comment.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Da mai departe: relatia de cuplu, abordare transgenerationala, cel putin interesanta

http://www.damaideparte.ro/index.php/cum-evoluam-in-relatia-de-cuplu/2706/

Mie mi-a placut! Voua? Daca da, dati  ai departe!

PS avea dreptate cine spunea: greseala de titlu este foarte greu identificata! cupu citeste cuplu!! Multumesc!

Louise Hay: You Can Heal Your Life: The Movie



Cautati cartea tradusa la editura Adevar Divin.

Suna pretios, suna sectar,  dar merita!

Capitolul doi: A Course in Weight Loss, Chapter Two - Marianne Williamson

De incredere: Scaderea in greutate/ A Course in Weight Loss - Marianne Williamson



Pentru cine este interesat, veti gasi date despre editura si despre cum puteti intra in posesia cartii sau cartilor.

Merita!


Sunt atât de mândra de Marianne Williamson pentru scrierea ei. Un Curs în pierdere în greutate. Ea  are o abordare spirituala a unui  subiect la care multi dintre noi sau membri ai familiei noastrei lupta cu predare si dependenta. Dacă ai de gând să fi dependent de ceva, de ce să nu fi dependent de tine cu  iubire?

Afirma: trecutul este depasit. Iau înapoi puterea mea cu dragoste.

 



(traducere Google, oarecum  corectata!)

sâmbătă, 23 octombrie 2010

FARA COLESTEROL! Vitamina E, A si alte grasimi bune in uleiul de palmier.

Ne este la indemana, in supermarket, cu un pret bun.

Calitatile sale il recomanda pentru: par, piele, inima si altele.

Cititi si,  daca veti considera util, nu-l ocoliti la standul de uleiuri.

http://www.libertatea.ro/stire/uleiul-de-palmier-nu-contine-colesterol-235117.html


luni, 18 octombrie 2010

Surogate (Surrogates), film cu Bruce Willis, 2009


Aseara, duminica fiind, am cautat ceva, cu care sa pierd, in mod intructiv, vremea.

HBO a venit cu propunerea Surogate.

Am zis: alt film de serie z cu Bruce Willis, cu chestii SF, oameni superman, cu distrugeri, vorba fiului meu, Tudor.

I-am acordat o sansa, totusi.

Surogatele sint fiintele ideale, care ne vor reprezenta in viata cotidiana:  tinere, puternice, pline de energie, care nu au nici o problema.

Adica, eu, care am varsta de 43 ani, cu plusuri si minusuri aferente, aleg fiinta pe care o consider eu ca ma identific, care sa-mi faca treburile.

Intre timp, eu stau, undeva, ascunsa, in casa, in pijamale si papuci si ma urmaresc, virtual, cu ochelari de aia 3D,  pe mine in lumea adevarata.

Cum il stiti pe Bruce Willis omul dreptatii, in final el va desfiinta surogatele,  cautandu-si sotia adevarata si nu pe cea surogat.(care va disparea in explozia de surogat, ca toate creatiile perfecte si ciudate) Sotie,  batrana si ridata, ca si  el, de altfel.

Se dovedeste ca, in lumea adevarata, toti oamenii foloseau surogate.

Oare atat de putin sintem multumiti de noi si atat de mult visam sa fim surogat?

Cum ar arata surogatul vostru?




vineri, 15 octombrie 2010

Travel and Living Channel: Beach House Under : visati, merita!



Emisiunea prezinta case la malul marii, in generoasa Australie. Arhitecti recunoscuti mondial, case specifice zonei.

Urmaresc fascinata, seara, de la ora 21, ma relaxeaza si ma trimite pe un taram existent in realitate.

Visez. Visati?

http://press.discovery.com/emea/real-time/programs/beach-house-down-under/


Noroc ca este Australia este mult prea departe de Romanica noastra: din toate punctele de vedere.

Obezitatea si siguranta alimentelor: studiu academic american


Academia Nationala Americana, Institutul  de medicina: interes deosebit pentru alimentatia americanilor.

Intr-o societate cu multi obezi,  interesul acordat etichetarii alimentelor este unul explicabil. Nu e nevoie sa fi obez pentru ati explica interesul pentru ceeea ce mananci!

http://www.iom.edu/Activities/Nutrition/FoodInsecurityObesity.aspx

http://www.cancercompass.com/cancer-news/article/34502.htm?c=NL20101013

Alimentatia si obiceiurile alimentare reprezinta factori importanti pentru dezvoltare si echilibru social.

Paradigma alimentatiei eco sau bio sau organice trece pana la urma prin continutul in sare, de exemplu al unui produs.

Va amintiti povestea  cu fetele imparatului si sarea din bucate?

Ziarul Gandul: Romanii sint grasi dar subnutriti



http://www.gandul.info/magazin/romanii-sunt-grasi-dar-subnutriti-fast-food-ul-te-face-sa-iei-in-greutate-fara-sa-te-hraneasca-7474119

miercuri, 13 octombrie 2010

Frustrarea este a ta! Concluzie: ai grija de tine

continuare

In seara asta, prietena mea a fost surprinsa de un telefon. Care a sunat gresit, era domnul in culpa rutiera.

A sunat automat, fara sa fie constient de cel apelat.

Tonul si startul  convorbirii (eronate) au aratat un om obosit. Un om invins de problemele diurne. De accident si, poate, de nesimtirea sa. Si probabil de multe alte situatii de gestionat.

Este bine cand totul se termina cu bine,

O greseala. O greseala defrustratoare.


final

Domnul cu pricina a scapat de o reparatie scumpa. Domnul cu pricina a fost salvat de un telefon.


De ce sa fie simplu cand poate fi complicat?

Aveti grija de voi, noapte buna!




Frustrarea este a ta! Concluzie: ai grija de tine

continuare

In seara asta, prietena mea a fost surprinsa de un telefon. Care a sunat gresit, era domnul in culpa rutiera.

A sunat automat, fara sa fie constient de apelelant.

Tonul si startul  convorbirii (eronate) au aratat un om obosit. Un om invins de problemele diurne. De accident si, poate, de nesimtirea sa. Si probabil de multe alte situatii de gestionat.

Este bine cand totul se termina cu bine,

O greseala. O greseala defrustratoare.


final

Domnul cu pricina a scapat de o reparatie scumpa. Domnul cu pricina a fost salvat de un telefon.


De ce sa fie simplu cand poate fi complicat?

Aveti grija de voi, noapte buna!




Frustrarea este a ta! Concluzie: ai grija de tine

Astazi, cand tocmai ajunsesem acasa, m-a sunat o foarte buna prietena. Vreau o consultatie! Bine, spune.

M-am asezat. Eram dublu castigata: ma odihneam si ascultam un prieten.

Avusese un accident. Soferul partener de altercatie a fost foarte vehement. Au si mers impreuna la politie, pentru mediere. Politia a concluzionat: va intelegeti ( calea amiabila ) sau soferul, altul decat prietena mea, plateste amenda, reparatia ambelor masini si,  posibil,  ramane temporar  fara permis de conducere.

In acel moment, domnului macho manios i s-a topit tupeul ca o inghetata lasata la soare. Din leu furios a devenit cotoi fara miau in glas.

S-au retras si s-au inteles amiabil.

Perpectiva platii daunelor, amenzii si a ramanerii fara permis era acum un vis.

Gata fata! Macho si-a reconsiderat perpectiva si a redevenit ceea ce este el: un nesimtit veritabil!

Cam aici am ajuns cu povestea!


Ce fac? Eu ti-as putea spune ce as face eu in situatia ta.

Eu cred ca frustrarea, de orice natura, ne apartine.  Si ceea ce facem cu frustrarea ( noastra) este tot problema noastra.

Eu ii acord o mare, foarte mare, atentie. Frustrarea cere rezolvare.

Pentru a-mi trece starea, actionez.

Ce rost a avut amabilitatea mea? Ce rost a avut finalul amiabil? Pe energia si banii mei?

Ce rost are sa raman cu "oftica"?

Pentru ca NU  e frumos sa fi dragut, amabil si plin de bun simt?

Frustrarea este un sentiment nesanatos. Pe termen lung si cronicizata se somatizeaza. Ne imbolnaveste, adica.

Iata definitia DEX:

FRUSTRÁ vb. tr. a lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a păgubi; (p. ext.) a înșela. (< fr. frustrer, lat. frustrari



Solutie: putem, ca terapie de preventie, sa ne crestem pragul la frustrare. 

Dar, in acest caz, solutia asta nu se poate aplica, e fara rost. Nu este o "fita", ca tot m-am exprimat colocvial, nu este o iluzie.

Important!  prietena mea poseda, in urma muncii sale, o masina scumpa.




luni, 11 octombrie 2010

CUPLU SI SALVAREA DIN ALIMENTATIE!



Nutritie si psihoterapie intr-o clip publicitar. Se poate, domnilor, vedeti ca se poate!




duminică, 10 octombrie 2010

COMPETITIA, mostenirea comunista a zilelor noastre, partea a II-a Liber

Am avut intre timp, de la ultima postare, sa meditez asupra subiectului.

Dintre cele 7 pacate capitale, biblice, trufia/orgoliul pare a fi in top.

Oare orgoliul parintelui sa arunce in competitie copilul sau?

Fraza: dar de ce tu nu esti ca X, care e bun la y materii? este folosita in lupta, stimulativ, pentru a castiga, pentru a fi cel mai bun! Da? 

Dar oare parintele sau "dascalul"  nu cunoaste o alta  modalitate de atingere a scopului?

Dar oare scopul este acela de a crea un model demo de copil perfect, care sa semene cu cel mai bun?

Ce inseamna "cel mai bun" ?

Oare aici, la nivelul competitiei, sa fie leaganul luptei pentru putere?


Putem face o divagatie: competitia, instinct versus concept!

Si aici ne ducem in casa hormonala care face diferenta dintre sexe: competitia la ambele sexe este data de hormonul testoteron,

In cea mai mare parte este secretat de glandele masculine, dar o mica doza apare si la cel feminin.

Si cum stimularea este mama invatarii atunci prin competitie el se secreta cu succes la ambele sexe.

E normala dorinta de a intra in competitie.

Dar copii nu secreta hormoni pentru competitie.  Dar in zilele noastre, alimentatia impregnata hormonal ii ajuta, cu succes, pentru a se confrunta cu propria agresivitate si competitivitate.

Mi-a placut emisiunea "Liber pe contrasens" de la TVR 2.

Tineri ce se cauta pe sine prin diverse locuri ale vietii lor.

Care duc o lupta cu ei insisi, in comparatie cu ei insisi. Privind la tinta lor, dorind sa fie buni pentru a o atinge.

Tinand cont de mostenirea genetica (a nu se omite, dragi parinti!) si de acumularile individuale, copilul va deveni el insusi, o fiinta libera de contract, increzatoare in sine, demna de apreciere si stima fara conditii.

Copilul nostru poarta genele noatre, e un produs ce ne seamana.

Oare din acest motiv tot dorim sa semene cu altcineva?

Pentru ca orgoliul nostru nu ne lasa sa ne iubim, aici si acum, asa imperfecti cum sintem. Ne pune pe lista de asteptare a kilogramelor ideale sau implinirii performantelor dorite.

Si tot el nu accepta un copil imperfect, cu calitati si defecte.

Competitia asta, care include neacceptarea de sine, ne fura iubirii si pretuirii de sine.

Iubiti-va copii, copilul din noi si cel externalizat. Ambii sint semiindependenti. De noi. De noi insine.

Persoane interesate

Arhivă blog

Despre mine