Dintre cele 7 pacate capitale, biblice, trufia/orgoliul pare a fi in top.
Oare orgoliul parintelui sa arunce in competitie copilul sau?
Fraza: dar de ce tu nu esti ca X, care e bun la y materii? este folosita in lupta, stimulativ, pentru a castiga, pentru a fi cel mai bun! Da?
Dar oare parintele sau "dascalul" nu cunoaste o alta modalitate de atingere a scopului?
Dar oare scopul este acela de a crea un model demo de copil perfect, care sa semene cu cel mai bun?
Ce inseamna "cel mai bun" ?
Oare aici, la nivelul competitiei, sa fie leaganul luptei pentru putere?
Putem face o divagatie: competitia, instinct versus concept!
Si aici ne ducem in casa hormonala care face diferenta dintre sexe: competitia la ambele sexe este data de hormonul testoteron,
In cea mai mare parte este secretat de glandele masculine, dar o mica doza apare si la cel feminin.
Si cum stimularea este mama invatarii atunci prin competitie el se secreta cu succes la ambele sexe.
E normala dorinta de a intra in competitie.
Dar copii nu secreta hormoni pentru competitie. Dar in zilele noastre, alimentatia impregnata hormonal ii ajuta, cu succes, pentru a se confrunta cu propria agresivitate si competitivitate.
Mi-a placut emisiunea "Liber pe contrasens" de la TVR 2.
Tineri ce se cauta pe sine prin diverse locuri ale vietii lor.
Care duc o lupta cu ei insisi, in comparatie cu ei insisi. Privind la tinta lor, dorind sa fie buni pentru a o atinge.
Tinand cont de mostenirea genetica (a nu se omite, dragi parinti!) si de acumularile individuale, copilul va deveni el insusi, o fiinta libera de contract, increzatoare in sine, demna de apreciere si stima fara conditii.
Copilul nostru poarta genele noatre, e un produs ce ne seamana.
Oare din acest motiv tot dorim sa semene cu altcineva?
Pentru ca orgoliul nostru nu ne lasa sa ne iubim, aici si acum, asa imperfecti cum sintem. Ne pune pe lista de asteptare a kilogramelor ideale sau implinirii performantelor dorite.
Si tot el nu accepta un copil imperfect, cu calitati si defecte.
Competitia asta, care include neacceptarea de sine, ne fura iubirii si pretuirii de sine.
Iubiti-va copii, copilul din noi si cel externalizat. Ambii sint semiindependenti. De noi. De noi insine.
Tineri ce se cauta pe sine prin diverse locuri ale vietii lor.
Care duc o lupta cu ei insisi, in comparatie cu ei insisi. Privind la tinta lor, dorind sa fie buni pentru a o atinge.
Tinand cont de mostenirea genetica (a nu se omite, dragi parinti!) si de acumularile individuale, copilul va deveni el insusi, o fiinta libera de contract, increzatoare in sine, demna de apreciere si stima fara conditii.
Copilul nostru poarta genele noatre, e un produs ce ne seamana.
Oare din acest motiv tot dorim sa semene cu altcineva?
Pentru ca orgoliul nostru nu ne lasa sa ne iubim, aici si acum, asa imperfecti cum sintem. Ne pune pe lista de asteptare a kilogramelor ideale sau implinirii performantelor dorite.
Si tot el nu accepta un copil imperfect, cu calitati si defecte.
Competitia asta, care include neacceptarea de sine, ne fura iubirii si pretuirii de sine.
Iubiti-va copii, copilul din noi si cel externalizat. Ambii sint semiindependenti. De noi. De noi insine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu