vineri, 20 mai 2011

Surprindeti-va copiii!


Cand fiul nostru, Tudor, in varsta de 5 ani, mi-a spus: mama, te rog, sa fie ultimul cadou ca asta, eu m-am blocat.

Era un joc interesant,  din domeniul arheologiei. Primul l-a primit cadou. Mi-a spus ca nu-si imagina sa fie un joc atat de "grozav".

A sapat cu mare interes in bucata de lut comercial pentru a descoperii " egiptenii". Doua statuete,  zeitati egiptene.

Al doilea cadou, special cautat, a fost de la matusa lui, un bloc de lut in care a desoperit un dinozaur.

Iar in scurt timp am venit si noi, parintii lui, cu inca o "sapatura", un ceas solar superb.

Ei, pana aici ne-a fost.

Dupa ce mi-am revenit din uimire, prin inchiderea gurii cascate, m-am intrebat: ce facem?

Cunosc copii plicitisiti, plini de daruri si cadouri de naturi variate.

Care nu mai sint impresionati de vreun dar de firma, caci nu mai e interesant si nici dorit. Nu mai e nimic.

La telefon mi-a comunicat ca vine acasa (de le bunici!) daca noi avem cadouri.

Nu reuseam sa-mi revin.

M-am oprit din a respira si am cautat solutia.

Cum a ajuns un baietel multumit de viata lui sa guste plictiseala?

Un copil plistisit va fi viitorul adolescent consumator de droguri. Teama adultului parinte.

Un copil plicitisit va deveni un adult temator si trist, care va avea nevoie de doze din ce in ce mai mari de adrenalina pentru a simti bucuria vietii.

Bucuria vietii, mari cuvinte.

In acea zi am am zis: cea mai mare avere oferita de parinte  nu va fi contul din banc, pentru studii  sau utimul racnet de autoturism.

Averea va fi bucuria de viata! Sanatatea, familia sau alte "banalitati".

Si i-am comunicat, vino acasa, avem cadouri!

A sosit, unde sint cadourile?

M-am aratat pe mine, apoi pe tatal lui. Noi sintem.

Am reusit sa-l surprind.

Dupa o clipa de suspans, m-a luat de gat si mi-a spus la ureche: da, mama, asa e, ai dreptate, stiu ca sint copii care nu au nici mama, nici tata si nu au nici casa!


Un comentariu:

Psih. Victoria C.Ion...un prieten spunea...

Recitesc aceasta postare ori de cate ori parintii copiilor cu care lucrez ma blocheaza. Tudor este o resursa inepuizabila . Daca , noi adultii, am invata de la copii probabil ca am fi mult mai armoniosi, mai multumiti de noi si de viata noastra.

Persoane interesate