duminică, 6 februarie 2011

Din nou, bulina neagra! Educati parintele interior!

Pornesc si eu cum a demarat Vicky.

http://vicctoriaion.blogspot.com/2011/02/punct-de-plecare-articolul-mai-bine.html

Si Ionut, descris ca elev problema m-a dus in familie, din nou.

Analiza tranzactionala spune ca avem in noi un parinte, copiat dupa cei proprii, un adult, care ne seamana si un copil, care cam e ca cel care am fost odata!

Ne comportam cu copiii nostri cum am invatat de la parintii nostri, are grija parintele interior sa mentina traditia.

Ma intorc la copiii asa zis "problema": dependenti de calculator, de televizor, ca apoi sa fie dependenti de droguri.

Si dau ca exemplu propria noastra experienta.

Tudor, baiatul nostru, va implini curand 5 ani.

Si, ca orice copil de varsta lui, ii plac desenele animate.

Ii place sa se uite la TV.

Hai, mama, te rog, e Batman! Bine.

Si apoi mai e si Scooby, te rog mama, ma uit si la asta. Stai, ca-s doua episoade.

Si asa ajungeam la peste 2 ore, de TV. Zilnic.

Ei, da, dar sint desene animate. Dar se repeta, iar si iar.

Le stie pe de rost. Si atunci, de ce?

DE PLICTISEALA!

Copiii din ziua de azi au nevoie de multa grija, atentie si mai ales iubire. De foarte multa iubire.

Nicidecum de un  parinte rigid si autoritar.

Iar daca va incadrati in descriere va rog sa va puneti intrebarea: ce fel de parinte aduceti de acasa, de la voi?

Acelasi tip de parinte care va dojeneste si pe voi cand gresiti. Tot cel interior, conform AT.

Tudor nu era pasionat de desene animate.

De cand am luat decizia eliminarii TV si a calculatorului (dar nu in totalitate!) nici macar nu mai intreaba despre.

Decizia a fost luata de parintele tolerant, aflat in parintii lui. Nu am discutat despre schimbare.

Pur si simplu i-am atras atentia catre altceva.

Facem puzzle in familie.

Tudor canta cu tatal lui la orga si la chitara electronica.

Si il acompaniaza cu  pedale. (pedala este instrument electronic de modulare a sunetului chitarei!)

Are lectii de engleza saptamanal. Iar noi, parintii, acasa, repetam si ne distram cu pronuntia limbii!

Iesim in natura, parcul e aproape.

Este la cercul de pictura, iar dupa vacanta va merge la inot si la karate.

Si citim. In fiecare seara. Impreuna. Toti trei sintem implicati.




Ieri, am lipit pe tavan, stelute fluorescente.

Tudor ne-a expediat rapid, dorea sa le admire si sa se bucure plenar de ele.

Nu a fost mereu asa.

Dar, de o bucata de vreme, l-am mutat pe Tudor in banca a treia.

Ca pe Ionut, baietelul din povestea lui Vicky. Reala.

Nu stim ce ve fi pe viitor.

Dar credem, ca parinti, ca timpul petrecut impreuna este cel mai important antidot pentru amenintarile zilelor  noastre.

Azi, de dis de dimineata, Tudor, aflat inca sub impresia puzderiei de stele, m-a intrebat: mama, stii care e cea mai importanta stea?

Am picat examenul, raspunzand: aia mare?

Nu, mama, a ras Tudor ingaduitor, steaua Tudor!





PS multumesc pentru sprijin anturajului apropiat: bunici, matusi, unchi, nasi, nase!




Niciun comentariu:

Persoane interesate