marți, 1 februarie 2011

Strada nu mai e loc de joaca: amintiri din copilarie

Poate vi se pare ireal, dar strada a fost locul meu de joaca. Desigur, si parcul, dar ca strada nu a fost mimic.

Plecam, fuga mare, sa ne vedem pe strada.

Acum e un vis sa te poti juca acolo.

E un infern auto, parca soferii sint fiecare un Schumacher in pole position.

Dar pe vremea copilariei mele, acum 30 de ani, noi, copiii, eram regii strazilor.

Creta era un instrument valoros, iar desenele erau foarte educative.

Daca doreai sa chemi un copil, ieseai pe strada. Nu pot sa-mi imaginez copilul meu acolo, in raiul copilariei mele.

De-abia daca poate trece, securizat de priviri  clare stanga dreapta, strada.

O clipa de ragaz, cand bolizii nu-s.

Cea mai mare atentie, infernul pandeste.

Masinile pe vremea mea erau precum iepurii in biserica. Nu prea le vedeai. Si era mare bucurie si mare sarbatoare cand trecea o masina peste cursa intinsa de copii. O bucata de lana, de la andrele, peste strada.

Si ce zgomot si chiote de victorie cand aveam ceva mai consistent: un cablu pe care autoturismul de-abia il trecea. Noi fiind mirati de performanta lui!

Ideal era ca soferul sa coboare furios din masina, pentru cablul ghidus, iar noi sa fugim in ascunzatorile din  curti.

Iar daca strada era regina, bordura era printesa.

Discutiile aveau loc pe borduri.

Acolo ne odihneam corpul obosit de badmington si de intrecerile de sprint si de tenis cu piciorul.

Si sa nu uit jocul "de-a v-ati ascunselea"!

Numaratul si gata, te-am prins, erau auzite ca fiind chestii foarte importante.

Si ca vorbim despre strada si autoturisme. asa cum este acum strada, cu masini parcate, trecand bordurile noastre dragi, era doar cand se adunau pentru meci.

In restul timpului, erau ale noastre.

De fapt, totul era al nostru.

Si strada si bordurile si cerul.

Doar el, cerul, a ramas la fel.

Iar noi, copiii de atunci, am crescut si sintem  mai aproape de cer. Macar ca sintem mai inalti!

Dilema noastra, a copiilor de pe strada, era cum se putea ajunge acolo.

Va veni si timpul potrivit pentru a afla.

Dar ce e  sigur, strada nu mai e loc de joaca.


2 comentarii:

Anonim spunea...

Dana, asa e! ne-am jucat frumos in strada, m-am catarat in atati copaci si am mers cu bicicleta pe toate strazile si in Gradina Botanica. era minunat! avem cele mai frumoase amintiri, asa e? :)

Dana spunea...

DAA!

Persoane interesate