Aseara am avut, din nou, o discutie cu Tudor, baiatul nostru (parca e putin abuziv!) de 4 ani.
L-am imbratisat de noapte buna, la ora 7 seara, spunand: mama te iubeste Si te iubeste oricum ai fi tu sau cum te-ai purta tu.
Nu doresc ca Tudor sa-si cenzureze firea ca sa-mi faca mie pe plac. Si mai ales sa creada ca fiind un Tudor pe plac mamii lui (adica un baiat conform perceptiei mele de bun, cuminte etc) eu il voi iubi mai mult. Sau pur si simplu, il voi iubi.
Si sa experimenteze un comportament plecand de la ideea: asta le place parintilor, cu asta sint ei de acord.
Si sa traiasca viata conform parintilor lui nu confom siesi. A conceptiei parentale despre viata si cu ar fi de trait ea. A cui?
Situatie, la un moment dat, generatoare de conflicte intrapersonale peste limita admisa. Patolologizante.
Eu (noi, parintii lui) respectam copilul nostru, care are un nume, aici, Tudor Ioan, care nu e prelungirea noastra nici o fiinta suprapusa dorintelor noastre neimplinite.
E o fiinta libera, care are drepturi si foarte putine obligatii, fiind copil. Sanatatea sa e una dintre obligatii.
Are dreptul sa se razgandeasca cand a luat o decizie, are dreptul sa fie furios, sa fie frustrat, sa fie plictisit, sa doreasca, sa fie vesel.
Tudor este un membru cu drepturi depline, si mai mult, al familiei noastre.
Este fiinta unica, nepereche. (replica gandita dar nespusa la: trebuie sa-i faceti o pereche!)
Noi, parintii lui, sintem mandri ca ne-a ales.
Are dreptul la comportamente de neconditionare a iubirii parintilor sai.
Sint mama care nu-l manipuleaza prin iubirea neconditionata conditionata.
Te iubesc orice ai face dar mai bine ar fi sa faci asa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu